Cîte ceva despre întîlnirile mele cu Securitatea...

Pe la patru îmi pun ochelarii de protecție și ies să tund iarba. Mașina pornește greu, sunt lac de sudoare pînă să fi început măcar treaba. Ambalez grăbit de cîteva ori, pînă simt crampe în stomac de la aplecat și tras - a ieșit și soarele din nori, sunt cam contra timpului, dă doamne să nu ploo. Cînd pornește motorul vuind în toată valea intru cu ea în iarbă împingînd-o greu, ca pe un plug, nu pot să accelerez că se blochează - e și un sport bun, te asuzi ca altceva. Mă opresc la un moment dat sprijinit în mașină, îi tai motorul ca să curăț iarba prinsă de lame. Nu mă gîndesc la nimic de jumătate de oră, creierul se odihnește. Cum stăteam aplecat deasupra mașinii în fundul grădinii, aud din casă rîsul proaspăt al Ruxandrei „Ce e tu?”, strig punîndu-mi mîna pavăză la frunte. Gudrun a fugit speriată în tufe cînd am pornit mașina, acum doarme probabil acolo. Nu mă aude Ruxandra. Mă duc în lene pînă pe terasă. Are căștile, de aia. Bat în geam să mă audă, se sperie. Adon începe să latre și atunci se dublu-sperie. O întreb ce face, de ce rîde, e pe Discuția Secretă. Discuția Secretă este un chat pe fb căruia i-am pus numele așa dintr-o proorocire sau din proastă inspirație, avînd în vedere ce aveam sp aflu azi. I-am pus numele așa într-o vreme cînd eram pe clubliterar și era revoluție acolo, nu mai știu exact ce se întîmplase, iar ca să alimenteze și mai mult Țupa mima o paranoia pe securiști, că de ce i se pune cu obstinare același comentariu cuiva orice ar posta etc. Cineva i-a spus la Țupa să nu mai vbească așa lejer despre lucrurile astea că-i păcat de el că-i tînăr și după aia eu am început să le zic la pretenari să nu mai scriem lucruri pe forum că vede Țupa, să discutăm ce avem de discutat la noi, pe Discuția Secretă. De aici deci proorocire, numele și ce a mai fost. Zice Ruxandra că toți de pe Discuție au fost scoși de Cîntăreț la un ceai și că toți sunt agenți acoperiți. Dau din mînă a lehamite (ce agenți să facă loserii mei?), o rog să le transmită să nu se combine cu Securitatea pt că nu e James Bond, e funcționărie și hîrțogăreală, plus că scriitorul trebuie să rămînă un om liber, după care mă întorc la mașină prin soare, pornesc motorul și mă bag în iarbă. Deci toți sunt securiști. Despre Cîntăreț (o să-i spunem deocamdată așa) se știa de mult timp că este, nici nu se ascundea. Ce se întîmplase de fapt, unul din pretenari, o să-i spunem deocamdată Grasul, pusese un link la un blog, în care un ziarist de la Gândul povestea cum a fost racolat de Cîntăreț. După care Grasul i-a rugat pe toți să fie atenți cînd îi mai cheamă Cîntărețul la ceai. Merge greu fără accelerație împing la ea ca la plung și mîinile asudate îmi alunecă pe coarne, m-am umplut deja de bătături. Mai iau și cîte un cuib de cîrtiță de cînd s-a stricat ăla de le gonea, aparatul ăla. Toate se strică. Mai demult am loat capul la o cîrtiță cînd tundeam iarba, l-am văzut în iarbă în spatele meu și fără să-mi dau seama ce este l-am ridicat și cînd am văzut cap cu ochi și ceva ca niște lopătari mari l-am aruncat așa din zvîcnitură de a făcut ditamai bolta. Atunci și-a găsit să scoată capul afară, cînd jap! treceam eu cu mașina de tuns. Se pare că Cîntărețul are o rutină, așa cum Brad Pitt în Jesse James îi chema pe loseri la o plimbare care însemna că-i lichidează, Cîntărețul are tabietul ăsta că dacă vrea să te racoleze te invită într-o ceainărie. A zis și Grasul că, exact ca și pe ăla de la Gândul, și pe el tot în ceainărie l-a chemat. Și pe toți de pe Discuție. Ceea ce mă face să mă gîndesc la un băiat de pe discuție, o să îi spunem deocamdată Vraciul pulii, care tot așa cu ceaiuri cu astea, e un mare pasionat de ceaiuri și la un moment dat a și zis că ar vrea să-și deschidă o ”ceainărie”. Nu l-am cunoscut prea bine pe Cîntăreț, știu doar că nu îmi prea plăceau poeziile lui de pe club și la un moment dat cînd într-o poezie în care era părăsit a dat-o magistral ceva gen ”alții manîncă acum din omleta care îți plăcea așa mult” n-am mai suportat și i-am strigat că nu are nici un talent. Cum să amesteci mîncarea, omleta, cu părăsiri, astea. Ăștia la Securitate își fac toți formații și se supără dacă îi contești ca talent. Dacă nu mă înșel a fost un scandal cu Robert Turcescu și Eurovision. Pînă termin nu mă mai gîndesc la nimic. Dau cu mașina printre trandafiri scuipînd iarbă umedă cumva spre stînga și îmi amintesc că un prieten f apropiat la un moment dat, o să-i spunem deocamdată Doctorul, întreținea o relație destul de apropiată cu Cîntărețul. Nu se poate așa ceva, mai bine nu mă gîndesc.Toți sau aproape toți. S-a întunecat, e sfertul ăla de ora dintre seară și noapte, de posomorală, spectralitate. I-am spus la un moment dat unui prieten, o să-i spunem deocamdată Mastercard, că aici, în Weiten, chiar și pe cea mai proastă vreme, chiar și dacă a plouat toată ziua și au fost nori pînă la pămînt, soarele tot sparge pe seară, macar la apus și tot iese, măcar și pentru două minute. Azi n-a fost cazul, a fost soare de vară indiană, cum tot e de la începutul lunii încoace, și apusul s-a întins pe tot cerul, incendiar, glorios. Și cum stau asudat în fund pe treptele terasei și fumez o țigară înainte să mă duc să mă spăl, în cap cu apusul întins pe tot cerul incendiar, din el vine revelația și în două secunde amintirile se succed flash după flash și se leagă electric între ele, frecîndu-se ca săbiile și luminîndu-se reciproc pînă ce mă fac să strig dîndu-mi cu palma peste frunte ”STAI FRATE AȘA, CĂ NU-I AȘA!!!!”. Vor să mă suprime. Și nu m-ar mira să fie de la poezia aia, aia cu omleta. Se pare că se irită dacă-i ataci la talent. Cheia e la cel mai bun prieten al Cîntărețului, încă de pe vremea clubului, un tip care mai bîntuie și pe Discuția Secretă. O să-i spunem deocamdată ochelaristul. Păi da: eram acum cîțiva ani în București? Eram.Îmi dădusem întîlnire cu Grasul, Ochelaristul, nu mai știu cine și alt prieten mai vechi, o să-i spunem deocamdată Titu, de la idolul lui, Titu Maiorescu? Dădusem. Intru pe terasă mă așez, începe să vină lumea,pînă la urmă vin toți în afară de Ochelarist. La un moment dat mă duc să mă piș,și cum mergeam mai spre adîncul terasei pe cine văd la o masă în aparte? Pe Ochelarist, bea o bere cu Cîntărețul,dar ca și cum ar fi băut un ceai...În fine ”salut bă Ochelaristule, ce faci? ce faci Cîntărețule?”, amîndoi fîstîciți că bine, că nu știu ce...Păi hai la masă, nu trebuia să ne vedem? A, că da, haide la masă să stăm toți, dar se mișcau ca în reluare. Ajungem în sfîrșit la masă și cînd i-l prezint pe Cîntăreț lui Titu, Titu fiind singurul de la acea masă care nu îl cunoștea, dumnezeu îmi dă intuiția bunăde a fi fair cum sunt mereu, așa că îi spun: ”Dragul meu Titu, acesta este Cîntărețul, care este securist.” Atunci Cîntărețului i-a căzut fața, deși pe club îi făceam mereu glume pe tema asta, și după ce a mai băut o bere, a plecat. Ce cred eu - în noaptea aia ar fi trebuit să aștepte pînă plecau toți și întîrziind cu mine la încă o bere să mă suprime. Norocul meu a fost, primo, că l-am chemat pe Titu, care nu pleacăașa devreme de la masă, și, secundo, că l-am desvăluit straight în secunda 1 pe Cîntăreț. Deci: dacă te cheamăla ceai te racoleză, dacă la bere te suprimă. Ziaristul de la Gândul spune că Cîntărețulîl chemase inițial la bere și totuși, nu se știe cum, au ajuns la ceai... Deci așa, Ochelaristule,stăteai la aparte să mă suprimi. Încă de acum cîțiva ani. Anul acesta însă, an în care mi-a apărut cartea de povestiri Boddah speriat, mă trezesc cu Ochelaristul că fii atent îmi cumpăr din Germania un Audi cu pilot automat hai să ne vedem și noi ca niște vechi prieteni, nu știu ce. Eu, sigur Ochelaristule cum nu, te aștept cu mult drag...E de prisos să adaug că a venit, în noaptea aia am băut pe terasăși a doua zi,cînd trebuia să mergem în Luxemburg, ce a făcut: cum a ieșit din pe ușă s-a întors și mi-a făcut o poză în fața casei în așa fel încît să prindă și numărul și topografia camerelor așa cum se prezintă la exterior. A plecat intempestiv, cu toate datele luate. Mă gîndesc acum că a pus microfoane în dormitor, fără să se gîndească că e cameră de oaspeți și nu-i va auzi decît, cel mult, pe viitorii oaspeți, adică pe Mastercard șoptind probabil tînguiri de dragoste prietenei sale, căreia o să-i spunem deocamdată Pămînt-Românesc. Mi-am stins țigara, m-am dezbrăcat de hainele de lucru pline de iarba în hol și, intrînd în casă preocupat, am chemat cățeii și le-am dat niște treaturi mici de dresaj așezat între ei pe podea, fără să-mi dau seama că nu-s draperiile trase și mă vede lumea de pe drum cum stau între cîini în chiloți. Era noapte deja, la televizor era emisiunea Infractorii, în care prezentatorul, un fost polițist mai pedant, spunea ”ne vom ocupa, în această ediție, de cei care aud voci ce le recomandă să comită acte antisociale.” Ochelaristule, vroiam doar să știți că știu. It's on