Cum am văzut lupul şi ce o să fac cu asta

M-am sculat fericit că intru în concediu, îmi apar povestirile şi apoi am cîteva luni în care să termin şi romănaşul, în plină forţă creativă deci, m-am sculat şi nu mă mai durea nici capul, iar jos Adon mîncase un glob căzut din brad şi acum stătea întins lîngă uşa dinspre terasă că dacă mergem în pădure sau ce facem. Ce am făcut, am băut cafea şi suc de portocale, 2 ţigări, am mîncat o brioşă şi mi-am loat bocancii şi plovărul verde cu ochiuri mai largi şi fleece-coat cu blană pentru că mă mişc mai uşor în ea plus că uit să-mi iau şerveţele şi atunci mă mai şterg pe ea dacă suflu nasul, aşa că nu mi-am loat haina de oraş care e şi cam grea pt pădure. Cînd am ieşit mi-am dat seama că bate vîntul şi e frig, aşa că m-am întors şi după mănuşi.Am luat-o pe cîmp repede ca să mă încălzesc şi să ajung cît mai repede în pădure, să nu-mi mai bată vîntul aşa în faţă şi să mă usture. Aseară i-am scris la Ciprian că îmi spusese de curînd că vrea să se dea şi el cu Brut pentru că îi plăcuse cînd mă dădeam eu, dar eu nu mai ţineam minte să mă fi dat vreodată cu Brut pînă am fost aseară la Auchan şi am văzut un stick şi mi-am adus aminte că cum să nu, m-am dat aproape un an cît stăteam în Clausen şi m-a năucit o senzaţie de stranietate cum să te dai un an şi să nu mai ştii că te-ai dat şi nici de ce te-ai oprit. Mi-am luat şi eu, dar nu cum i-am loat lui (cel verde, cu care mă dădeam, ci altul, cu mosc).În fine, i-am zis că mi-am mai loat o jachetă cu nasturi la două rînduri şi o pereche de pantaloni de lînă, dar ce mi-am loat şi vroiam de foarte mult timp pentru că nu am mai avut de cînd eram mic, mi-am luat cămaşă albă. El mi-a zis că a rămas la blugi lucioşi şi tricouri şi că poate ar trebui să schimbe şi eu i-am zis că da, ar trebuie să aducă hainele mai spre vîrsta lui şi aşa este cum zic eu. M-am oprit să mă şterg de noroiul de pe cîmp pe un bolovan. Frate, bătea vîntul ca altceva, m-am bucurat cînd am intrat în pădure de l-a mai potolit. Cînd am coborît povîrnişul m-am trezit că Adon trece pe lîngă mine venind din spate în mare iureş şi apoi a pus o frînă de asta stîngace în frunze de am început să rîd pentru că e ciudat să vezi animalele cînd îşi pierd controlul cum îşi pierduse el că a loat-o prea repede şi aşa. S-a uitat la mine şi a început să alerge delabrat în cercuri, depărtîndu-şi picioarele din faţă în posturi de invitaţii la joacă. El fiind un fel de akita face asta f rar şi e f preţios cînd face, aşa că am loat-o şi eu la fugă pe cărare şi ne-am alergat o vreme, după care am coborît spre Maria Croon, la moară. După ce am trecut rîul m-am băgat în adăpost să stau pe bancă cît fumez o ţigară. Mă uitam la Adon cum stătea întins lîngă mine şi cînd l-am văzut că-şi relaxează fălcile şi îşi ridică puţin capul m-am uitat unde se uita şi era un biciclist care a trecut şi el rîul şi după aia s-a oprit să se uite cu o mînă în şold la apă, cu spatele spre adăpost şi fără să ne fi văzut. M-am gîndit să ies de acolo ca să nu-l sperii dacă se întoarce cumva spre noi şi ne vede privindu-l în tăcere, unul cenuşiu, blănos, întins pe burtă, cu ochii ca ambra şi celălalt cu blana cenuşie pe el, bărbos, cu privirea de reptilă a celui care nu are nici o treabă cu nimeni pe lumea asta şi nu ştie să scrie într-un formular ce vîrstă are mama, ce vîrstă are fratele, ce vîrstă avea tata etc. Am ieşit deci din adăpost şi cînd l-a văzut pe Adon apărînd din spate şi privindu-l scurt dintr-o parte biciclistul a ţipat scurt dar s-a recompus imediat şi a dat năuc din mînă că din adăpost venim? Inteligent, s-a prins repede. Ne-am despărţit după ce l-a mîngîiat şi eu m-am dus spre izvor. Toamna, iarna, cînd nu e plin de tufe şi căcaturi mai pot să ies de pe potecă, aşa că m-am căţărat pe pietrele de la izvor şi am urcat panta cu Adon calculîndu-şi calm drumul în spate. Am dat într-un desiş de mi-am loat cîteva ramuri peste faţă, pe urmă am ajuns gîfîind într-un luminiş unde m-am pişat şi pînă la urmă am văzut că se întunecă şi i-am zis la cîine să ne întoarcem că mergem altădată pe acolo. Ne-am întors deci deasupra izvorului. Mi-era cam tîrşă la coborît panta, mi-era că o să alunecăm pe frunze şi aşa, aşa că i-am zis la Adon să stea în spatele meu undeva şi m-am aplecat să mă leg mai bine la şireturi măcar. Cum stăteam aplecat, am auzit nişte crengi troznind şi m-am întors scurt de am mai apucat să văd o coadă cenuşie pe nişte picioare înalte dispărînd dintr-un boschet în desiş. Ignorînd raţiunea care-mi zicea că ce am văzut avea de doo ori înălţimea lui Adonis, ignorîndu-mi sufletul adevărat, care nu a ieşit niciodată din peşteră şi care îmi spunea că ce am văzut a fost lup, mi-am spus "a fugit cîinele după ceva", dar cîinele mă depăşise vertiginos şi mai făcu cîţiva paşi cu pieptul bombat, coada mîngîindu-i spinarea cu vîrful şi urechile aduse în faţă. După care s-a oprit îmbăţoşat, încordat, taurin, amuşinînd fără să scoată cel mai mic sunet. O fi fost cîine, mi-am zis, dar era lup, lup, lup, şi cîinele meu ştia şi sufletul meu ştia şi părul care mi se aşeza la loc în cap, pe gît şi pe braţe ştiau. Heart skipped a beat gen. Am mai stat cîteva minute pe loc să văd dacă nu-şi cheamă careva cîinele ăla care nu scosese nici cel mai mic sunte cît ne învîrtisem pe lîngă boschetul din care fugise doar pentru a ţîşni cînd mi-am întors spatele. Doar că nu era cîine. O fi cîine singur, pierdut, m-am gîndit, doar că mintea mea ştie că nu aşa s-ar purta şi părul care mi se aşezase la loc ştia că e lup. Ne-am coborît uşor panta, mai uşor decît mă temeam şi ne-am dus acasă. I-am vorbit tot drumul lui Adon, l-am lăudat că a fost curajos şi înţelept să nu se ducă după aia ce o fi fost, i-am explicat că pînă la urmă de ce nu, chiar dacă Germania nu are lupi nu ar fi fost nimic pentru ăla de l-am văzut să fi venit în Saarland din Polonia sau Cehia gen. Am intrat în sufragerie brusc, mi-am scos tricoul leoarcă de pe mine şi i-am zis la Ruxandra să dea un search cu populaţia de lupi a Germaniei şi primul rezultat a fost un articol din tabloidul daily mail despre lupii din est care are roaming pădurile din vest, dar al doilea spunea că în Germania sunt 150 de lupi. Dar la căutare pe lupi în Saarland am văzut că sunt de fapt f aproape, practic sunt la uşa mea – un tip de 80 care înainte era formator de comandouri are rezervaţie de lupi undeva în localitatea vecină şi mîine mă duc s-o văd că se poate vizita oricînd şi într-una din zilele cînd face vizite ghidate o să mă duc şi poate că o să depăşesc spaima de a părea nebun şi o să-l întreb cînd şi-a numărat ultima oară lupii şi dacă i-au ieşit la numărătoare. Iar ce o să fac eu cu asta, evident că o să folosesc în romănaş, dar dacă o dăm în lupi şi din astea păi îmi fac şi eu fratele meu praştie, îmi cumpăr şi eu cuţit şi îmi iau şi eu bîtă mai lejeră, nu? (ce am mai făcut după aia, m-am dus între canapele, unde doarme adon şi fără să-l mîngîi m-am întins lîngă el să-l mai laud că cecîine bun şi el se lingea amănunţit pe labe după noroi şi duş şi uneori se opre ca să se uite în ochii mei şi cînd a terminat şi-a împins capul în braţule meu cum se lăsa pe o parte ca să se culce şi am mai stat aşa şi la un moment dat am aţipit şi eu şi pe urmă ne-am trezit deodată şi el s-a întors cu burta în sus şi a început săse întindă să scheuane şi să dea din labe şi eu îl scărpinam pe piept înjurîndu-mă că iar am aţipit la cîine beţivii ca şi cum ar fi în coteţ nu pe saltea între canapele iarna cu lumini în geam şi în pom şi aşa mai departe)