Thursday, March 21, 2013

lesa imaginară din capul său

am mai pus clipul ăsta îl reiau ca să-ţi atrag atenţia la ceva.la 1:17 dau drumul la lesa din mînă şi adonis înghite în sec de parca presiunea camerei puse pe el s-ar multiplica cu 10. la 1:39 îi desprind lesa de zgardă şi se ridică instant să plece ca să scape odată de holocaustul camerei dar eu îi zic să stea. este principiul lesei imaginare şi exemplifică, mi se pare, perfect de ce lucrul în lesă este sfînt şi este cheia pentru acel "stai" pe care-l căutăm. ţi-am mai spus că pentru "stai" s-ar putea să vrei să-ţi iei o lesă de aia de pînză lungă (cred că e la orice pet-shop). nu ştiu pt că eu nu am avut niciodată aşa ceva, dar asta e pt că în capul meu cînd lucrez cu adonis sau cu alţi cîini pe care i-am avut sau cu cîinii ruxandrei, sună melo, dar în afară de linişte şi adonis nu mai e nimic - gardul viu din grădină este o culoare,vecinii din cealaltă grădină, eventual, sunt o culoare. ca în marile arte marţiale, lucru cu cîinele presupune, cred, în primul rînd fascinaţie, a ta faţă de mişcările lui, care citite corect sunt starea minţii lui şi a inimii lui, şi fascinaţia aduce în mod natural superconcentrare şi fluiditate înţelegem prin be water my friend, că trebuie să fim el, adonis sau cum o cheama pe a ta:). este un exerciţiu magnific de empatie mai ales dacă eşti scriitor şi ai fost fotbalist, dar avantajele sunt efectiv pragmatice: o mie de sfaturi despre paşii în lucrul cu cîinele go wrong pe teren, nici un exemplar nu se poartă ca altul la fel de adevărat cum nici o frunză nu cade ca alta şi atunci de unde aroganţa sfaturilor:) ele sunt doar outlineuri arogante dar ce te salvează pe teren este pînă la urmă fascinaţia care e concentrare pentru că doar aşa poţi anticipa exact momentul în care se pregăteşte să se ridice din culcat şi tu să sari de la 10 metri şi să-i spui fără agitaţie doar cu interdicţie formulată clar "ne-ne-ne" ca şi cum l-ai lovi de trei ori cu degetele în vîrful nasului. dar poate şi mai bine iei o lesa lungă şi ce faci: ai pus căţelul în culcat (pînă la momentul ăsta ai realizat culcat, care poţi să vezi în orice clip) şi îi dai "stai" - o greşeală pe care am făcut-o eu şi ţi-o transmit şi ţie ca pe un hiv mic: "stai" ar trebui să se facă din picioare şi e pt oprire scurtă din mers, pt aşteptat în culcat ar trebui, natural, "aşteaptă". eu am zis "stai" la amîndoo, ceea ce e o monstruozitate,o ţărănie şi un mare faux-pas, dar asta e îmi funcţionează f bine şi aşa:). deci l-ai pus în culcat şi îi dai "stai" (sau "aşteaptă" dacă ţii neapărat la el şi ţi-e milă). progresiv, folosindu-te de faptul că lesa ta este f lungă, te depărtezi cu spatele şi la fiecare tendinţă de a se ridica (be water) îl corijezi scurt, dar (be water) în chiar momentul ăla, snap, altfel ai ratat, te întorci lîngă el, îl pui la loc o iei de la cap fără probleme căci e primăvară e frumos afară şi nu ne irităm. revii intermitent pt recompense, nici o grabă. ar trebui ca treptat, zile, săptămîni, nu abuza de el, fă şedinţe scurte, să ajungi la capătul lesei şi atunci foarte fluid, neapărat ca o continuare firească şi ca pe neobservate să laşi lesa din mînă. ce va funcţiona de acolo este imprintul lesei din capul lui, ca la 1:17 din video, pe care simte ca o are. odată cu progresia în spaţiu creşti progresia în timp (durata în care trebuie să stea în "aşteaptă"). la sfîrşitul exerciţiului l-ai loat cu tine pînă la pîine, îl laşi în uşă printre motociclete şi maşini (legat totuşi iniţial) şi îi spui "aşteaptă", te duci să iei pîine şi dacă e o fată mai aşa la tejghea îţi dă şi numărul ei de tel după ce o vede cum stă de cuminte frumoasa de ea dar ce rasă e şi cum o cheamă? eu am avut parte numai de cîini excelenţi şi am lucrat din instinct, fără proptele (şi ce s-a ales din asta,o mie de amintiri frumoase şi foarte multe greşeli de educaţie)şi am ajuns să-mi dau seama că pînă la urmă chiar şi cu ce dispreţuiam eu (clicker, lesa lunga, choke-chain:) btw să nu te apuci ever cu choke chain dacă n-ai încercat înainte martingale-chain,care este o variantă intermediară şi face minuni, dacă vrei şi doamne fereşte o să fie nevoie îmi zici pe privat) nu se anulează o clipă chi ul exerciţiului, orice atîta timp cît te poţi imagina cu mîinile goale şi un produs altul decît al speciei tale cu care trebuie să ajungi,prin altă concentrare decît o faci cu specia ta egală ţie, la un rezultat bun. încearcă exerciţiile de fascinaţie spre concentrare cu asta cocu e deştept, zice lucruri bune şi lucrează des cu pui ca a ta sunt tone pe you tube doar că-s multe tăiate aiurea, exact înaintea concluziei şi aşa. dar pt prima oară dă mute la clip şi uită-te doar la pui şi după aia ascultă ce zice şi mai vezi ce clipuri mai are. în ce mă priveşte m-am hotărît că după ce trece adon pe partea cealaltă şi îl ard pe rug în grădină îmi iau beauceron indiferent cît ar da din gură ruxandra, care vrea ciobănesc australian şi alţi cîini de circ. este varianta logică, sunt aproape de franţa,m-am uitat pe le boin coin, un beauceron e preferabil şi la preţ şi ca siguranţa unui cîine mai aproape de ce ar trebui să fie. singurul ei argument e că îi este frică de el, dar dacă aş sta să număr de cîţi cîini i-a fost frică cu care am împrietenit-o de ajungea în zece minute să le facă cumpăna pe cap. în fine good luck till next time!

No comments:

Post a Comment