Tuesday, October 9, 2012

asking forgiveness of his tongueless head



în primul rînd că am fost în bucureşti şi ce s-a întîmplat, s-a întîmplat că am dormit pentru prima oară după o mie de ani acasă în crîngaşi şi în prima noapte (destul de gotică, trasînd parcă contururile întregului sejur) mi-am visat căţelele pe care le-am avut pe perioada facultăţii, înainte să plec de acasă şi să le mai văd doar o dată sau de doo ori înainte să moară:


The Pardon
My dog lay dead five days without a grave
In the thick of summer, hid in a clump of pine
And a jungle of grass and honeysuckle-vine.
I who had loved him while he kept alive

Went only close enough to where he was
To sniff the heavy honeysuckle-smell
Twined with another odor heavier still
And hear the flies' intolerable buzz.

Well, I was ten and very much afraid.
In my kind world the dead were out of range
And I could not forgive the sad or strange
In beast or man. My father took the spade

And buried him. Last night I saw the grass
Slowly divide (it was the same scene
But now it glowed a fierce and mortal green)
And saw the dog emerging. I confess

I felt afraid again, but still he came
In the carnal sun, clothed in a hymn of flies,
And death was breeding in his lively eyes.
I started to cry and call his name,

Asking forgiveness of his tongueless head.
. . . I dreamt the past was never past redeeming:
But whether this was false or honest dreaming
I beg death's pardon now. And mourn the dead.
este o poezie loată de pe blogul ăsta http://michielheyns.blogspot şi cît am apucat să mă uit îmi place de el, mi-ar fi plăcut să-mi fie tată. e din africa şi spune într-un post de un roman al lui coetzee (care-i place şi lui hbq şi cred că aşa să vorbesc cu el mi-ar plăcea şi mie dar altfel n-am putut niciodată să termin dezonoare şi nici filmul nu mi-a plăcut, scriitorii ăştia mai ideologizaţi, mai dogmatici ajung inevitabil să facă caricaturi de oameni, nu e nimeni mereu cu sexul în cap cum era ăla) deci de un roman al lui coetzee în care o tipă ţine conferinţe (care sunt de fapt ale lui coetzee) despre cruzimea oamenilor faţă de animale etc. pe care la un moment dat o apropie de fenomenul holocaustului jignind un bătrîn poet evreu aflat în public şi provocînd jenă. Uite ce crede  despre asta omul meu - It would seem (though I'm not claiming that that is what Coetzee is 'trying to say') that such consistency as Mrs Costello's comes at a price in human relations: our 'sympathetic identification' with other species alienates us from our own.

în fine, peste we am lucrat de am spart în grădină şi ştiu cum sună dar munca fizică în aer liber este ceva extraordinar etc. poate că de aceea răgeam ca leul în cuşcă duminică seara cînd vedeam cum se duce lumina cu ochii şi am început să explic "cu subiect şi predicat" că este inadmisibil ca în doo zile să nu am douăzeci de minute să-mi plimb şi eu în linişte căţelul pînă în capul satului cu o ţigară de foi la un euro pachetul sau aşa ceva. aşa că ruxandra şi-a loat bicicleta, eu am loat cîinele de ne-am dus pînă în capul satului. îi place să alerge după biclă dar la un moment dat îşi aduce aminte de mine şi rămîne undeva la jumate cu capul întors, în cel mai rău loc posibil, cu bicla tot mai departe înainte şi eu departe în spate, aşa că dacă se întîmplă scurt ceva nu putem sări nici unul. s-a mai lipit de ruxandra cît am lipsit şi acum e cam pe muchie, bănuiesc că e un loc foarte emoţional, foarte epuizant nervos. 

ne-am oprit la terenul de fotbal, nu-i place să fie fotografiat, practic e terorizat, dar îmi place să fac holocaust cu cîinii mei, aşa că i-am făcut şi fotografii şi ruxandra l-a şi filmat şi am pus şi aici în vîrful postului ca să-l vadă lumea cum şi terorizat tot cîine frumos şi bun e. dar şi decis, vrînd de pildă la un moment dat să plece acasă.
era seară bine cînd am pornit înapoi, cenuşie, vînătă, s-a luat după biclă, după care s-a oprit şi din relativă depărtare şi-a întors capul după mine bătînd cu labele în praf, după care a mai fugit după biclă, după care s-a mai oprit iar fără să-mi dau seama dacă are capul întors şi fără să ştiu ce face. mi s-a părut sfîşietor de trist gen fără să înţeleg de ce şi cel mai probabil se leagă că a venit toamna e frig şi aici în sat toamna nu e ca în oraş pe melancolie soft etc. ci pe melancolie cruntă de-ţi baţi cuie în cap pînă la urmă gen locul în care a primit repartiţie bietul medic, numai ploi ignoranţă şi drumuri desfundate (care nu sunt decît doo dar le caut special ca să zac în mizerie pentru că aşa îmi place).
s-a făcut întuneric pînă să ajungem acasă şi m-am întors dinspre cîmp de am făcut cîteva poze cu satul pînă nu apucă toţi să-şi tragă obloanele şi să lase totul în beznă nemişcare şi părăsire. mi-au ieşit foarte frumoase chagall gen cîteva căsuţe naive cu vreo patru ferestre luminate în pîlc, foarte pictural bravo mie.
în fine, cîinele meu de nouă ani cu creerul lui care e de multe ori un mister şi ochii lui care sunt de multe ori...tot un mister! gata, bravo.


No comments:

Post a Comment