bout big artists

antichrist e un film de big artist si care merita aparat. big artists when growing old tend to luz touch. salinger lost it hbq lost it von trier. cred ca daca te uiti la el si lasi la o parte toata hrana pt hermeneuti (roasa de curiozitate rx a gasit o cronica, un eseu ce stiu eu ceva, in care pers masculin lupta cu demonul misoginismului din el si iese invins - cine scrie ~demonul misoginismului~ e proasta, cine lucreaza la le monde si lasa pe hirtie ~demonul misoginismului~ treaba lui, o sa moara oricum) e mai bun mult mai bun decit breakin the waves. big artists luz touch coz they have guts - daca n ar avea n ar pierde priza si n ar fi facut nici inainte lucruri. ar fi fost si ar fi ramas o incintare, ca woody allen. am ris f mult cind omoara cioara cu zgomotele si cind nu intelegeam ce tortura ii face femeia si o clipa am crezut ca vrea sa i puna roti. mi a placut foarte mult n am inteles la sfirsit. si, da, eram sigur ca von trier va face cindva faze noe era inevitabil:)

foarte proasta pornire a fost sa ajung acasa si sa vad ken park:) ceva mai limitat mai cu glume de cacat mai ladida rar f rar. poate kids din care am vazut o parte pe you tube poate doar aia.

acum incerc sa inteleg ce pula mea e cu barry lyndon:). n are cum sa fie vba doar ca incepe picar si da in realismul si antieroul, nu cred ca atitia oameni destepti ar fi pus botul la atita lucru. din ce am vazut pina acum singurul lucru demn de mentionat e ca la mare aveam o revista in casa in care am stat si era un interviu cu fiul dement al lui ryan o neill care pretinde ca atunci pe cind avea 11 ani tatal lui actor i ar fi dat o doza(?) de cocaina spunindu i - ”pregateste te, o sa vedem un film foarte lung”.